Ce este corect?

Sunt corect atunci când am de luat o decizie, și urmăresc în acea decizie interesele tuturor celor implicați (fără să mă folosesc de cineva mai slab ca mine – chiar dacă pot). Corectitudinea are rădăcini în conștiință și practicată consecvent se numește integritate. Consecințele corectitudinii sunt senzații de liniște, sens, împăcare cu sine și congruență interioară.

Incorectitudinea

Nu e corect să forțezi un om să facă ceea ce nu vrea.

Dacă încerci să îl învinovățești prin reproșul că nu face ceva ce ți-a promis mai demult, atunci îl forțezi folosindu-te de vinovăția lui. E evident că în prezent el nu mai vrea să facă acel lucru, și orice insistență este o forțare.

Faptul că el s-a comportat incorect când ți-a promis nu te îndreptățește să te comporți incorect acum când ai aflat adevărul.

În fața adevărului care ți s-a dezvăluit trebuie să te decizi în schimb dacă vrei să mai relaționezi cu el, acum că îl cunoști ceva mai bine. Dacă da (dorești să mai relaționezi), e momentul să vă clarificați cu onestitate unul față de celălalt cum doriți să relaționați. Adică în ce constă, concret, relaționarea voastră. Ce anume vreți unul de la celălalt. Dar nu mai folosiți discursul iubirii pentru a vă creea obligații. Cum poate fi iubire obligarea unui apropiat să acționeze împotriva propriilor interese? Ce înseamnă atunci iubirea? Forțare îndreptățită? Și dacă asta înseamnă, atunci cine decide ce anume este îndreptățit? Cel cu puterea, evident. Iată de ce cautăm puterea în relații: ca să ne putem forța apropiații în numele iubirii sau al familiei.

Înțelegeți de ce, în realitate, acest mod incorect de a pune problema nu vă va duce nicăieri. Relațiile obosite, plictistoare și epuziante în care vă aflați cu oamenii cu care, teoretic, vă “iubiți”, arată exact consecințele incorectitudinii (forțării) dintre voi.

Ce poți să faci

Nu îți mai forța apropiații să îți facă pe plac în numele iubirii, ci acceptă că relația voastră e mai puțin decât ai crezut (sau de cât ai lăsat să se creadă public), și apoi ia decizia de a fi mai onest și mai atent în viitor. Recunoaște că promisiunile nu aveau acoperire și că urmareai o situație în viitor care sperai să te avantajeze. De unde și neatenția ta la prezent, și decizia pripită de “a bate palma” pe întelegere (relația oficială sau promisiunea, angajamentul), fără să fi știut în ce constă acea înțelegere. Ai simțit ca e probabil incorectă, dar pentru că credeai că te avantajează, ai considerat-o o “afacere bună” si ai acceptat-o, odată cu constrângerile și jocurile de putere ce au venit cu rolurile de parteneri oficiali.

Până nu te intorci la decizii corecte – pe care le simți prin sentimentul demnității (împăcării cu sinele) pe care îl vei trăi în momentul în care vei lua acele decizii – nu o să îți poți baza o relație pe onestitate, colaborare și plăcere așa cum îți dorești de fapt să fie relația ta. Controlul duce la forțări și suferință (sau plictiseală în cel mai bun caz). Oferirea libertății și corectitudinea în decizii duce la relații plăcute cu oameni care se cunosc in profunzime.

Desigur că libertatea nu este confortabilă la început, pentru că vom pierde tot ce obținem prin forțări, obligații și învinovățire.

De asemenea onestitatea față de faptul că am folosit aceste strategii pentru a forța … este extrem de neplacută pentru orgoliul nostru, care s-a atașat de rolul de victimă superioară moral. Deci integritatea doare și costă. Însă asta înseamnă integritate: să fi corect și când te doare și te costă. Nu doar când îți convine.

Corectitudinea e libertate, incorectitudinea este constrângere.

Dacă alegi să acționezi corect în toate deciziile unde până acum forțai, o să vezi imediat cât potențial există într-o viață traită integru. Ce poți să simți în fiecare moment atunci când acționezi congruent cu ceea ce ești, când spui ceea ce faci, când îți corectezi atât cât poți greșelile, când îți recunoști limitele, și faci doar ce îți place și poți, cu ceea ce ai.

Asta e o viață trăita pe bune.