Vrei să știi de ce nu îți răspunde?

January 24, 2018 • Vlad Mureșan

Atunci când ai o întrebare pentru cineva, dintre toate răspunsurile posibile există un anume răspuns care îți poate răscoli cele mai profunde frici, îți poate răni fără milă imaginea de sine, și îți poate provoca atât o suferință profundă cât și o dorință furibundă de răzbunare.

Acest răspuns este atât de disprețuit și detestat social încât există reguli și tabu-uri împotriva lui în toate cercurile sociale. De la educația de suprafață (“politețe”) din familie, la educația formală în școală, la articole de facebook și “meme”-uri share-uite între prieteni, toate încearcă să descurajeze cel mai umilitor comportament.

Ignorul.

Seen.

Văzut.

“Ghosting”

Pentru un orgoliu alimentat de iluzii de superioritate, vise de glorie și obiective pline de importanță, a fi ignorat este cea mai înjositoare experiență.

Deci care era întrebarea?

“De ce nu îmi răspunde?”
Simplu. Pentru că nu mai simte sa îți răspundă.

“Dar de ce nu îmi spune dacă nu mai e interesat?”
Tocmai asta îți spune prin tăcerea lui.

Întrebarea ta e de fapt: “De ce nu continuă să îmi confirme cât de importantă sunt pentru el, așa cum a facut-o până acum prin atenția pe care mi-a acordat-o?”

Iată cele 3 posibile motive:

1) Nu îți mai confirmă importanța pentru că era ipocrit: a folosit slăbiciunea ta pentru confirmări ale superiorității (cum că esti mult mai … decât alții/altele) ca să se simtă el important pentru că îl dorești. Odată ce a obținut singurul lucru pe care, de fapt, îl vroia (confirmarea ca îl vrei, care îl face să se simtă important), nu mai are niciun rost să continue să vorbească cu tine.

În cazul ăsta tu ai fost naivă și superficială în evaluarea intențiilor celui cu care vorbești. Ce spune despre tine faptul că ți se pare ok să insiști să îți răspundă un tip … care se folosea de atenția ta (de tine) ca să se creadă superior? Nu cumva urmarești și tu același lucru?

2) Nu îți mai confirmă importanța pentru că era naiv: sedus de iluziile fericirii în doi ți-a promis lucruri pe care (acum că s-a trezit la realitate) nu mai simte să le facă. Recunoașterea adevărului față de tine ar fi extrem de penibilă avand în vedere naivitatea solemnă cu care ți-a vândut gargara angajamentelor și a viitorului împreună. Astfel evită pe de o parte experiența penibilă de a recunoaște adevărul în fața ta (că s-a ambalat și a făcut planuri naive), iar pe de altă parte evită să fie forțat prin învinovățire să onoreze planurile sau promisiunile pe care nu mai simte să le onoreze (ceea ce simte că intenționezi să faci).

În cazul ăsta tu vrei să constrângi un om să facă ceva ce nu mai simte în prezent, și refuzi să accepți că toată intensitatea, toate emoțiile pe care l-ați simțit la început erau bazate doar pe iluzii și promisiuni, și că de fapt nu vă cunoșteați suficient ca să puteți trage niște concluzii realiste legate de viitorul relației.

3) Nu îți confirmă importanța pentru că este un om sensibil și autentic, care deși nu vrea să îți incurajeze pretentiile (orgoliul), îți mai dă o șansă la prietenie, adica la o relație bazată pe LIBERTATE si EGALITATE.

În cazul ăsta tu ai văzut deschiderea și disponibilitatea lui ca o slăbiciune, în sensul că dorește sa fie aprobat și plăcut de tine, iar acum crezi că poti să îi pretinzi să îți facă pe plac în schimbul aprobării și validării tale – de care tu crezi că el are nevoie. (Un soi de “te plac doar dacă îmi confirmi importanța și superioritatea răspunzându-mi afirmativ la toate pretențiile mele”).

Faptul că nu îți raspunde la pretenții îți arată că nu dă doi bani pe aprobarea și validarea ta (adica dacă îl placi sau nu), ceea ce te face sa te simți inferior (neimportant). Asta doare atunci când te credeai superior și important pentru că ai primit atenție și disponibilitate din partea cuiva, și deja te și credeai stăpân (să îi pretinzi) – iar acum afli că NU ești.

Dacă tot ce cauți este să te simți important și stăpân, iar asta nu poți să obții de pe urma celuilalt (pentru că își respectă LIBERTATEA și ceea ce simte – și refuză să se supună pretențiilor tale), te vei îndepărta, și eventual te vei răzbuna pentru că nu ți s-a confirmat superioritatea.

Dacă însă cauți un partener EGAL, vei respecta ceea ce simte și vrea celălalt (la fel cum și tu ai vrea să fii tratat), vei respecta refuzurile (așa cum și ție vrei să îți fie respectate) și vei fi recunoscător pentru tot ceea ce ți se oferă GRATIS (așa cum te bucuri și tu atunci când cei cărora le oferi lucruri GRATIS își arată recunoștința).

Pretențiile de a ne fi confirmată importanța și superioritatea sunt camuflate în postura de “victimă” a indiferenței celorlalți, atunci când ei își asumă “nesimțirea” (de fapt LIBERTATEA) de a-și vedea de viața lor.

Dar pentru orgoliul nostru bolnav nu contează dacă un om simte sau își dorește să ne facă pe plac. Tot ce ne interesează este puterea să îl constrângem să trădeze ceea ce el simte – folosind reproșuri, victimizări și amenințări pentru a-l supune.

Iar toata suferința noastră e cauzată de iluzia superiorității care se prăbușește când se lovește de luciditatea celor demni, independenți, autentici și umani, care nu se compromit și nu ne alimentează pretențiile de stăpâni.

Dacă cineva te ignoră, de fapt îți ignoră pretențiile de stăpân, și îți mai dă o șansă. Dacă e un om pe care ți-l dorești în viața ta, poate e momentul să îți schimbi abordarea și să încerci cu mai mult respect, recunoștință si vulnerabilitate. Iar dacă ceea ce este un om nu te face să ți-l dorești în viața ta, nu ai de ce să te plângi că nu-ți răspunde. Simplu.

Înapoi

  • Concret, obiectiv, direct in carne. A la Vlad. Really great and of value !

    Trec prin asta, incep sa inteleg nuantele – multumesc Vlad –

    Exercitiile de ‘letting go’, etc ajuta in cel mai direct si concret mod. La un moment dat (fara sa inteleg de ce sau cum) se sparge continuumul de “G..la, G..la, G..la” [inject you heartache’s name here – as I did]. Iar de acolo inainte incepe recostructia. Care nu are nevoie de nici un fel de raspuns la nici o intrebare. Fiindca, frankly, se ghideaza înspre noi/ nu celalalt.

    DanP.

  • Ghostingul e sora mai mică a shunningului.

    Să încerc să traduc şi eu cu exemplele din text:
    “De ce nu îmi răspunde?”
    Simplu. Pentru că nu mai simte sa îți răspundă.

    Cred că traducerea corectă ar fi că nu VREA să îţi răspundă, care este un act voliţional, nu emoţional. Adică este intenţionat şi conştient. O alegere. Ce emoţii pot fi în spatele acestei reacţii? Cred că spectrul e divers, însă niciuna nu este din cele catalogate ca fiind pozitive. Ar putea fi apatie, dezgust, furie, tristeţe sau chiar frică. Din cauza asta tind să cred că acţiunea de ghosting are un caracter de coerciţie sau punitiv adeseori.

    “Dar de ce nu îmi spune dacă nu mai e interesat?”
    Tocmai asta îți spune prin tăcerea lui.

    Întrebarea este validă dealtfel ţinând cont de ce emoţii s-ar putea ascunde în spatele liniştii. Adică dilema celui care întreabă este dacă este într-adevăr vorba de ceva care conduce la o detaşare emoţională (adică dacă e vorba de apatie) sau dacă e vorba de un conflict care ar putea fi soluţionat, iar tocmai aceast aspect este cel care provoacă neliniştea.

    Un răspuns ar permite celui ignorat să treacă prin ciclul obişnuit de emoţii: în cazul unei respingeri poate că ar fi furie, tristeţe, frică sau poate chiar curiozitate urmate de acceptare într-un final.

    Problema societăţii cu acest tip de comportament este că cel care face ghosting alege cea mai dureroasă şi răscolitoare metodă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de interacţiune/ legătură/ relaţie, mai ales că efortul necesar pentru a aborda într-un fel mai empatic situaţia este minim. Societatea blamează comportamentul pentru că este antisocial ca natură.

    De asta există educaţia din familie, politeţea formală, educaţia din sistemul şcolar – pentru că deşi nu avem niciun control asupra emoţiilor cuiva, nici măcar asupra alor noastre, la nivel de societate putem încuraja un anumit tip de răspunsuri/acţiuni care micşorează apariţia şi durata emoţiilor negative în urma interacţiunilor dintre membrii acesteia. Adică un “mulţumesc” sau “vă rog” sau “bună ziua/ la revedere” spus la casa unui magazin nu este pentru a exprima recunoștință, ci mai mult pentru a-i confirma celuilalt că cel puțin îl vezi că e a acolo și te servește. E un minim de conexiune, a cărei absenţă provoacă alienare. La fel şi cu ghostingul. Să răspunzi îi confirmă celuilalt că îţi pasă de existenţa lui la nivel uman. Nu este necesar un răspuns pozitiv pentru a îndeplini această nevoie, cere un răspuns şi atât.

    La sfârşit am o întrebare: ţinând cont că vezi atâta intenţionalitate şi planificare în suferinţa cuiva (cel ignorat), pe tine cine şi cu ce te-a rănit?

    • Prin rolul de victimă îți proiectezi vinovăția în exterior, dar asta îți ia orice șansă să te eliberezi cu adevărat de ea.
      Doar asumarea responsabilității și recunoașterea greșelilor îți permite să te ierți, ca apoi să poți merge împăcat mai departe.

      Succes!

      • Nu am susţinut că ar exista în mod real şi obiectiv vreo victimă sau vreun agresor în intacţiunea descrisă de tine mai sus.
        Spuneam că a vorbi despre manifestările structurilor de ataşament din interiorul fiecăruia aşa cum faci tu spune mai mult despre viziunea ta despre lume decât despre lume. Sigur că poţi vedea dorinţa cuiva de a-şi calma neliniştile în acest caz drept “pretenţie” (sunt constrâns să răspund), dar sunt mulţi care nu percep la fel ca tine şi o evaluează altfel(ca o manieră stângace de a-şi exprima nevoile). Ţinând însă cont că structurile emoţionale au mult mai multă influenţă asupra conţinutului mental decât invers, să alegi să traduci aşa cum ai făcut tu mecanismul mi se pare tendenţios.

        Succes!

        • Până nu îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce simți, și pentru situația în care te-ai adus, nu te pot ajuta.


  • Adaugă comentariul tău

    Your email address will not be published. Required fields are marked *