De ce nu poți avea o relație stabilă
Frustrarea, dezamăgirea pe care o simți față de incapacitatea de a “stabiliza” o relație vine dintr-o neînțelegere fundamentală despre natura relațiilor umane.
O relație nu este un cadru fix, o interacțiune planificată și stabilită între anumiți parametri “acceptabili”, asemenea unei fișe de post.
Dacă vezi relația ca pe un obiectiv pe care poți să îl atingi, și care apoi va continua la fel, în care așteptările tale vor fi îndeplinite de acum înainte, vei fi etern dezamăgit și frustrat. Nicio persoană sau relație nu este compatibilă pe termen lung cu această perspectivă.
O relație este ceva viu, un spațiu de interacțiune imprevizibil, care nu poate fi constrâns, controlat, decât cu prețul devitalizării, conflictului, și în final, al îndepărtării necesare recuperării libertății de exprimare autentică.
Există doar două motive pentru care cineva se îndepărtează:
1. Atitudinea ta agresivă îl îndepărtează, caz în care ești responsabil de îndepărtare, sau
2. Dorește să trăiască experiențe diferite, noi, caz în care nu ești responsabil de îndepărtare.
Iluzia este (1) să crezi că poți ține pe cineva cu forța lângă tine, sau (2) să crezi că poți să devii totul pentru partenerul tău încât să-i oferi toate experiențele de care are nevoie.
Orice relație pe termen lung are momente naturale de apropiere și îndepărtare, indiferent de cât de multe compatibilități există sau ce planuri comune își fac partenerii.
În momentul în care se instaurează dependențe (atașamentul anxios) îndepărtările firești vor fi văzute ca pericol de a “pierde relația” de unde și încercările forțate de a opri aceste îndepărtări (vezi victimizarea, reproșurile și alte strategii de manipulare). Sigur că orice reacție de control va declanșa o reacție opusă în partenerul care se îndepărtează, grăbind îndepărtarea sau chiar declanșând o despărțire definitivă.
O altă strategie (la fel zadarnică) este să te dai peste cap și să încerci să “devii ceea ce partenerul tău are nevoie” adică să încerci să ascunzi (să te abții din) ceea ce nu îi convine partenerului și să joci rolul pe care celălalt îl cere. Însă orice schimbare la nivel de comportament va dura puțin și va crea inevitabile resentimente și dezamăgiri atunci când adevărul va ieși din nou la suprafață (strategia atașamentului evitativ).
Soluția este desigur asumarea maturizării individuale, adică să-ți abordezi dependențele (să devii independent) inclusiv prin înțelegerea că nimic exterior nu poate fi controlat, că nimic viu nu poate fi forțat să rămână la fel. Făcând loc schimbării (de fapt evoluției) relației, îi permiți să se schimbe, să te schimbi odată cu ea, și să te maturizezi odată cu conștientizările ce vin din experiența relaționării.
Astfel îți asumi suferința prăbușirii naivității (maturizarea) și înțelegi că adevărul nu poate fi evitat pe termen lung.
Când începi să cauți adevărul voluntar, înainte să te forțeze suferința dez-amăgirii, ai ales maturizarea în defavoarea iluziilor infantile.
Dacă persiști în agățarea de victimizare și iluzii superficiale despre relații și viață, îți perpetuezi și amplifici suferința. În situația asta sunt cei care se plâng de aceleași probleme în fiecare relație.
Îți recomand să privești adevărul în față, și să dai o șansă comunicării autentice, dincolo de clișee, victimizări și pretențiile care țin oameni maturi la distanță.
Schimbarea este parte indispensabilă maturizării, iar îndepărtarea îți oferă spațiul de care ai nevoie pentru a-ți recupera autonomia, dacă decizi să îți asumi responsabilitatea pentru propria viață.
Această asumare îți permite experiența recunoștinței în relațiile tale, ceea ce face îndepărtarea ușor de acceptat, și o apropiere la un nou nivel – mult mai probabilă.
Succes!
Comentarii (1)
Foarte clar exprimate [aceste] idei care m-au ajutat personal sa ma misc afara dintr-un spatiu care pornise initial ca un miracol [chimie incredibila in ambele parti, absorbtie totala, iubire completa, cu fluturi, cu omens a la Paulo Coehlo, cu dureri resimtite fizic atunci cand contactul devenea greu, etc] dar care evoluase inspre un spatiu complet toxic exact prin prisma celor doua ‘relationship killer patterns’ expuse mai sus.
Regasirea de sine, asumarea adevarului, cresterea inspre/ intru sine sunt de fapt miracole ale existentei. Restul, doar experiente empirice.
Excelent articolul, Vlad