Dependența de obiective

Ești conștient când înțelegi și cunoști motivațiile ce stau la baza alegerilor, acțiunilor și comportamentelor tale, și ești inconștient când alegi și acționezi impulsiv, confuz, superficial sau ignorant.

Starea de inconștiență (impulsivitate, confuzie, superficialitate) reflectă condiționări care sunt active în tine în prezent.

Ele sunt reprezentate mental sub forma regulilor de execuție “dacă… atunci…”.

Întrebându-te “De ce fac asta?” îți provoci introspecția care dezvăluie condiționarea. “Nu știu de ce o fac, așa am fost învățat că trebuie” este recunoașterea condiționării.

De exemplu, suntem învățați (condiționați) de părinți și societate să prețuim părerea altora în detrimentul a ceea ce observăm prin simțuri.
Să luăm o notă bună pentru a obține aprecierea profesorilor și a cunoscuților devine mai important decât senzația de plictiseală și inutilitate ce o simțim față de materie.

Când un copil nu poate înțelege utilitatea unor informații, concepte sau proceduri, el este prea mic pentru a-i fi predate.

Desigur că multe din informațiile, conceptele și procedurile predate nu au nicio utilitate pentru ființa umană indiferent de vârstă, dincolo de obiectivul de a se integra într-o serie de sisteme – în principal cel școlar, universitar, și foarte puțin în cel profesional – sisteme care nu contribuie semnificativ la o viață împlinită sufletește.

Deși nivelul de trai crește continuu, la fel crește și frecvența depresiei în populație, dovadă că societatea este mai interesată de educația pentru consumerism, decât de educația pentru un echilibru sufletesc, din motive evidente (oamenii nefericiți cumpără mai mult).

Oamenii condiționați să urmărească superioritatea socială, statutul și succesul material, sunt dependenți de validarea dată de atingerea urmatorului obiectiv social (examenul luat, diploma obținută, majorarea de salar, mașina, casa proprie, nunta, copilul, vacanța exotică) la fel cum un dependent de drog fuge după următoarea doză.

Desigur că după atingerea fiecarui obiectiv social ai un acut sentiment că ceva nu este în regulă, că nu se poate să fie doar atât, dar te gândești că cu siguranță următorul obiectiv îți va oferi satisfacția aia completă.

Depresia este consecința constatării (care vine după ce te confrunți cu câteva succese sau eșecuri) că acea satisfacție finală nu o să vină niciodată.

Nu există un obiectiv care odată atins să te facă mulțumit de viața ta, așa cum nu există o doza de drog care să te facă fericit pe viață.

După disiparea stării de exaltare (sau “high”) te vei întoarce la viața ta dinaintea atingerii obiectivului (sau la starea ta dinainte să iei doza de drog).

Când ești dependent ultimul lucru de care ai nevoie este să te penalizezi sau să te pedepsești. (Vezi eșecul tragic al războiului împotriva drogurilor aici). Ce ai de făcut este să te întorci la viața ta, evidentă prin sensibilitatea și intuiția ta. Această viață ai ignorat-o în fuga dupa obiective. Acum trebuie să te reîntorci spre ceea ce simți – sufletul tău – ceea ce ți-a fost cerut să ignori (“pentru că așa trebuie”) încă de când erai mic.

Educația este în general o serie de condiționări care induc dependența de validarea socială ce vine cu atingerea obiectivelor sociale. Sufletește am rămas copiii dependenți de confirmările parintilor, pe care le-am interiorizat pentru că ne-am identificat cu părerea lor despre noi (“copil bun/copil rău”) – ignorând astfel ceea ce simțim despre noi.

Maturizarea sufletească înseamnă redescoperirea sensibilității și a conștiinței personale, dincolo de imaginea și obiectivele sociale.

Atenția conștientă în prezent, la propriile simțuri, și eliberarea de dependența de îndeplinirea obiectivelor trasate de alții este singurul mod în care te poți echilibra și îți poți oferi o viață împlinită sufletește. Dar asta înseamnă să acționezi împotriva condiționărilor și implicit împotriva sistemului care ți le-a inoculat.

Când ți se spune că trebuie să te supui vointei celorlalți, sub amenințarea că vei fi judecat ca om (copil) rău, care nu merită apropierea și iubirea celorlalți, nu mai esti atent la ceea ce simți că ești și la ceea ce simți că ai nevoie, ci doar la obiectivele și strategiile prin care poți manipula părerea celorlalți, pentru a obține validarea (recunoașterea) de care ești dependent.

Motivul pentru care judecata celorlalți doare (și implicit ei o pot folosi pentru a te controla) este pentru că te-ai identificat cu imaginea (modul în care te vad ceilalți).

Practic tu crezi în mod eronat că ești reputația ta, în loc să realizezi că ești ceea ce exprimi când ești autentic și lucid (adică atunci când alegi conștient, în acord cu ceea ce simți).

Ce ai de făcut ca să te reechilibrezi?

1. 1. Să recunoști condiționările din tine, adică să faci distincția între lucrurile pe care le faci pentru tine (care îți aduc împlinire, pace și echilibru interior) și lucruri pe care le faci pentru consolidarea imaginii exterioare (prin care îți construiești o  reputație care te face să te simți superior sau important) și care te obosesc, dezechilibrează și îți alimentează anxietatea în fața posibilității de a pierde controlul reputației.
   2. Să contemplezi posibilitatea ca multe din lucrurile pe care le faci automat (condiționat, pentru că “trebuie”) pot să aibă la rădăcină motivații incorecte: superioritate socială, profit, imagine (aparențe), control.
   3. Să alegi să exprimi adevărul interior pentru a da o șansă relatiilor autentice. Adevărul trebuie să fie mai important decât ce ai putea pierde – pentru că nu poți să îți creezi o viață care să merite trăită dacă alegi să te înconjori de oameni care te folosesc pentru compromisurile tale, oameni care de fapt nu au o relație cu tine, ci cu imaginea si avantajele pe care le generezi.