Una e să fii prietenos, alta e să încerci să fii văzut ca “un prieten bun”.
Una e atitudinea din prezent, alta e identitatea mentală de care te-ai atașat (și care îți cauzează suferința, sau conflictul cu sensibilitatea – ceea ce simți în prezent).
Când te simți vinovat este pentru că imaginea de prieten bun îți este afectată (nu ai făcut ceea ce “ar trebui să facă un prieten”).
Chiar și când nu respecți o promisiune te poți comporta prietenește.
În mod curios, când te simți vinovat (deoarece nu te obligi să îți joci rolul de “prieten”) e probabil să te comporți neprietenește, adică să te ascunzi, să “dispari” fără explicații, să te justifici și să cauți scuze.
Grija, prietenia, este sinceritate față de prieteni în legătură cu propriile limite, este recunoașterea că promisiunile făcute în trecut nu (mai) au acoperire în realitate, este recunoașterea a ceea ce simți în prezent.
Nu uita că a-ți dez-amăgi prietenii (adică a-ți face cunoscute limitele, a-ți recunoaște greșelile) e un gest autentic de prietenie.