Traumă și traumatizare

Există (1) traume interioare reale cauzate de vinovății nejustificate și (2) imaginea de victimă superioară moral folosită în manipulare.

1. Trauma reală implică nu doar suferința trăită în trecut, ci și convingerea inconștientă că ești vinovat pentru ce ți s-a întâmplat (ai fost abuzat, forțat și ți s-a spus că meriți, că e vina ta pt ce ți se întâmplă). Aspectul traumatic nu este abuzul sau situația dificilă ci inocularea falsei responsabilități pentru abuz. Această inoculare a vinovăției urmărește să te pună într-un conflict cu tine însuți care să te facă mai ușor de manipulat pe viitor. Acest conflict vechi cu sinele se exprimă în prezent prin perfecționism, judecata sinelui și rușine și dispreț inconștient față de sine.

Practic traumatismul (sau rana) este vina nejustificată pentru suferința veche, vină care întreține suferința (conflictul interior) până în momentul în care conștientizezi că ai fost mințit și păcălit.

2. Victimizarea este metoda de manipulare prin care se inoculează această vină. Practic abuzatorul (cel care forțează) pretinde că este victima circumstanțelor cauzate de ceilalți, când în realitate el e cel care încearcă să controleze, să forțeze.

Victimizarea este manipularea care justifică forțarea altora sub pretextul unei suferințe care ar apărea dacă ceilalți nu se supun.

Aceasta manipulare nu funcționează decât cu cei care deja se simt vinovați pentru faptul că au fost forțați în trecut. Vinovăția lor (convingerea lor inconștientă că sunt defecți și că nu merită mai mult) îi împiedică să vadă incorectitudinea (dorința de a controla și forța) a abuzatorului.

Pe scurt abuzatorul e cel care se victimizează (evită responsabilitatea și învinovățește victima) iar victima e cea care își asumă vina pentru abuz.

Problemele se complică exponențial când victima preia mecanismul abuzatorului pentru a evita vinovăția (nejustificată, inconștientă): învinovățirea abuzatorului.

Astfel vinovăția nejustificată pentru abuz rămâne inconștientă și alimentează un spirit justițiar orientat spre abuzator sau situații care aduc aminte de această vinovăție reprimată. Identificarea cu acest spirit justițiar poate face eliberarea de vinovăție practic imposibilă.

Soluția este aducerea la suprafață a acestei vinovății inconștiente (exact ceea ce mecanismul de apărare încearcă să împiedice) și apoi investigarea acestei vinovății (dacă e justificată sau nu). Însă mecanismul de apărare împiedică această abordare de profunzime.

Un psiholog cu experiență poate oferi cadrul unei relații de încredere și onestitate în care această vinovăție poate fi adusă la suprafață și dezactivată de la rădăcină – încât mecanismul de apărare să nu mai fie necesar, iar energia ținută în tensiune (vigilența care nu mai este acum necesară) să poate fi folosită pentru a trăi autentic și a simți complet viața, în prezent.

[su_button url=”/contact” background=”#0084bd” size=”5″ icon=”icon: envelope”]Programează o ședintă de consiliere[/su_button]